• +40 373 78 4994
  • rebelradioromania@gmail.com
educație
ÎNVĂȚĂMÂNTUL ONLINE VA FI PRELUNGIT

ÎNVĂȚĂMÂNTUL ONLINE VA FI PRELUNGIT

Învățământul online va fi prelungit până pe data de 8 februarie, urmând ca pentru semestrul al doilea să se încerce o revenire la orele de curs ținute în clasă.

A fost adoptată un OUG de modificare a legii 55/2020 cu un articol unic:

“În perioada 11.01.2021-08.02.2021, prin excepție de la prevederile alineatului (1), în baza și sub rezerva analizei situației epidemiologice la nivel național, realizată de Ministerul Sănătății împreună cu Centrul Național de Coordonare și Conducere a Intervenției și în baza CNSU, prin ordin al ministrului Educației, se poate dispune suspendarea activităților care impun prezența fizică a antepreșcolarilor, preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ și continuarea activităților didactice în online.În condițiile în care pandemia de Covid-19 afectează încă, după cum știm, sănătatea populației, se impune adoptarea în regim de urgență a cadrului legal care să asigure desfășurarea procesului de învățământ, astfel încât cadrele didactice și elevii să beneficieze de drepturile constituționale la învățământ și sănătate în condiții de siguranță epidemiologică, demonstrând în același timp dorința Guvernului de trecere a școlii în format clasic începând cu cel de-al II-lea semestru al anului școlar 2020-2021 sub rezerva evoluției epidemiologice”, a declarat Sorin Cîmpeanu.

Tot ministrul Educației a spus că elevii ar putea reveni la sistemul clasic de învățământ începând cu cel de-al doilea semestru, “sub rezerva evoluției epidemiologice”, iar decizia va fi luată în ultima decadă a lunii ianuarie.

“Nu excludem nici un scenariu care va rezulta în urma unei analize făcute responsabil și profesionist”, a spus ministrul.

Întrebat dacă este posibilă redeschiderea școlilor în zonele unde rata de infectare este mică, de exemplu sub 1,5 la mie, Cîmpeanu a spus că acesta este unul dintre scenariile analizate.

Potrivit acestuia, scenariile analizate sunt:

  • reîntoarcerea la școală cu prioritate a elevilor de grădiniță și a celor din învățământul primar
  • redeschiderea școlilor cu prioritate în zonele unde rata de infectare este mai scăzută
  • reîntoarcerea la școală cu prioritate a elevilor care susțin examene naționale
  • redeschiderea tuturor școlilor

Ministrul Educației a mai spus că totul depinde de evoluția cazurilor de COVID-19 și de evoluția campaniei de vaccinare.

El a precizat că în sistemul de educație sunt 340.000 de angajați, iar până în 15 ianuarie Ministerul Educației va avea o situație a celor care vor să se vaccineze împotriva COVID.

Leave a Reply

Your email address will not be published.