• +40 373 78 4994
  • rebelradioromania@gmail.com
tehnologie
Patreon, mina de aur pentru creatorii de conținut

Patreon, mina de aur pentru creatorii de conținut

Patreon a reușit să crească extrem de mult pe perioada pandemiei, cu mulți artiști și creatori de conținut care s-au orientat spre această formă de monetizare.

Patreon e platforma creată special pentru artiștii și creatorii de conținut care vor să adune în jurul lor o comunitate de fani care să le sponsorizeze munca. A crescut enorm în pandemie, în contextul în care sectorul creativ a fost puternic afectat.

În septembrie anul trecut, după runda de finanțarea de la acea dată, Patreon ajunsese să depășească valoarea de 1,2 miliarde de dolari, adică ajunsese unicorn. La mai bine de 7 luni de la acel moment, după o nouă rundă de finanțare, a ajuns să-și tripleze valoarea. A urcat acum la 4 miliarde de dolari.

Patreon, un gigant din ce în ce mai mare

Compania fondată în San Francisco, California, a reușit să obțină nu mai puțin de 155 de milioane de dolari într-o nouă rundă de finanțare. În septembrie anul trecut, reușea să adune doar 50 de milioane de dolari de la investitori. E clar că încrederea a crescut și odată cu pandemia.

Acum, compania s-a făcut și mai mare și vrea să folosească banii pentru a veni cu noi funcții, se uită și după potențiale achiziții și, într-un cuvânt, caută să se extindă.

Patreon e o platformă fondată în 2013 de doi dintre creatorii YouTube. Platforma le dă ocazia artiștilor și creatorilor de conținut de orice fel să-și urce producțiile acolo și să poată primi bani, prin intermediul unui abonament lunar, de la fani. Patreon a fost pentru mulți artiști o mină de aur în perioada pandemiei.

În condițiile în care cluburile și sălile de spectacol s-au închis, aceștia au apelat la astfel de soluții pentru a ține legătura cu fanii și pentru a se putea întreține în această perioadă grea. Patreon s-ar pregăti anul acesta și pentru o listare la bursă.

Sursa: playtech.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published.